Violența domestică este un fenomen care necesită atât o abordare interinstituțională, cât și implicarea comunității și a societății civile. În acest context, în cadrul proiectului „Violența lasă urme! Îndrăznește să privești în sus!”, au fost organizate la sfârșitul anului 2021 și începutul anului 2022, mai multe sesiuni de informare online privind prevenirea violenței domestice, de către Fundația Lampas, Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor și Fundația People to People. La eveniment au participat asistenți sociali și persoane cu atribuții din cadrul Serviciilor Publice de Asistență Socială din mai multe comune din județul Bihor.

Temele de discuție au fost: cadrul legislativ în domeniul violenței domestice - drepturile victimelor; intervenția în cazul copiilor victime ale violenței domestice, intervenția în cazul adulților victime ale violenței domestice și intervenția de urgență în echipe mobile; efectele violenței domestice asupra comportamentului, rezilienței copiilor și copiilor expuși la violență; intervenția eficientă a poliției în cazurile de violență domestică; servicii sociale acordate victimelor violenței domestice, rezultatele obținute în cadrul proiectului intitulat „VENUS - ÎMPREUNĂ PENTRU O VIAȚĂ SIGURĂ”, implementat de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, program național pentru protecția victimelor violenței domestice.