Fundația Lampas a implementat proiectul OPEN în perioada 2011 – 2017. Acesta a fost un proiect internațional de prevenire, consiliere și sprijin pentru tinerele femei cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani din Europa de Est, cu scopul de a preveni traficul de persoane (exploatarea sexuală și prin muncă). Proiectul s-a bazat pe o rețea de centre de consiliere din Ucraina, România și Germania, unde tinerele femei au fost consiliate competent înainte de migrație, în timpul șederii lor în Germania și la întoarcerea în țara lor de origine, astfel încât să dobândească perspective și orientare sustenabile. Proiectul respectiv a oferit informații și protecție împotriva traficului de persoane, informații și sprijin legate de programe internaționale: serviciu de voluntariat, stagii de practică și au-pair, consiliere și sprijin pe durata șederii în Germania, chiar și în situații de criză și urgență, crearea de rețele între centrele de consiliere VIJ din Europa de Est și Germania și formarea consilierilor. Proiectul a fost implementat cu sprijinul financiar al Bread for the World, în cooperare cu următorii parteneri de proiect:
- Verein für Internationale Jugendarbeit (VIJ) Stuttgart, München, Nürnberg – Germania
- Fundația Lampas, Oradea, România
- La Strada, Ucraina
În cadrul unei strânse colaborări cu partenerul finanțator, Brot für die Welt, Fundația Lampas a decis să dezvolte o nouă propunere de proiect, care, deși are o temă similară, este mai mult legată de profilul fundației. Conducerea Fundației Lampas a decis să prezinte această nouă propunere de proiect care va aborda problema traficului de persoane.
Colaborarea în rețea cu La Strada Ucraina și Vij Germania va continua și în viitor pe tema traficului de persoane, dar fiecare organizație va avea propriul proiect și management.
Cea mai importantă realizare a acestui proiect este:
- organizarea numeroaselor sesiuni de informare în școli, licee și școli profesionale pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la traficul de persoane;
- organizarea de campanii de prevenire și distribuirea de materiale informative adresate tinerilor (studenți, muncitori, șomeri);
- consilierea, orientarea și informarea studenților absolvenți, angajaților, șomerilor cu privire la riscurile traficului de persoane, condițiile de uncă adecvate, drepturile și responsabilitățile pe piața muncii, legislația națională și internațională, modalitățile legale de angajare;
- medierea către centrele de consiliere și alte organizații care pot oferi informații suplimentare și sprijin grupului țintă;
- organizarea numeroaselor ateliere și seminarii adresate reprezentanților bisericilor, ONG-urilor, sindicatelor, institutelor de învățământ și diverselor instituții de stat, pentru a spori capacitatea acestora de a aborda problema traficului de persoane și pentru schimbul de experiență, în scopul identificării unor metode eficiente de reducere a vulnerabilității grupurilor de risc.





